Împing orașul prin memoria mea*

*Împing oraşul prin memoria mea
fac schimbări de decor prin vise
oriunde-l puneam ochii mi-i aburea
şi toate rănile le declaram deschise.
(fragment din poezia cu același titlu, de poeta Olga Neagu)
 
Artiști: Aurora Király, Iosif Király
Intervenție artistică la Centrul Cultural Școala Pittner, Reșița
Organizatori: Muzeul Banatului Montan, Primăria Reșița
Proiect co-finanțat de: Administrația Fondului Cul

Expoziția surprinde în mai multe straturi, un prezent din climatul industrial al orașului Reșița, în colaje fotografice digitale și dinamici abstracte ce se conectează la rândul lor cu tipare ale muncii. În timp ce fotografiile din seria „Reconstrucții_Burning with Desire” ale lui Iosif Király explorează fostul combinat siderurgic și uzinele din Reșița, instalațiile și lucrările de fotografie ale Aurorei Király se concentrează asupra industriei de confecții din oraș. Ambii artiști continuă astfel teme artistice dezvoltate în trecut pe cont propriu, dar care se reunesc cu ocazia acestei expoziții în contextul local ce include și renovările Muzeului Banatului Montan. Aceasta este prima expoziție în care artiștii Aurora și Iosif Király expun împreună într-o cercetare comună, cea a peisajului industrial și urban din Reșița.

​Școala Pittner, un spațiu cultural eclectic, recent renovat, găzduiește expoziția Împing orașul prin memoria mea prin săli de expoziție, ateliere, săli de lectură și de muzeu. Peisajul industrial caleidoscopic este inserat astfel în țesătura tuturor acestor activități culturale, invitând privitorul să reflecteze asupra poeticii imaginii în relație cu îndelungata istorie industrială din Reșița, ce a sărbători recent 250 de ani de ‘foc nestins.’
 
Încă din perioada RO_Archive mi-am dorit să fotografiez în diferite centre industriale. La Reșița, într-un mod inexplicabil, nu am reușit. Știam de combinat și auzisem de oțelărie încă din familie; eu m-am născut la Reșița și părinții mei aveau prieteni și cunoștințe care toate aveau direct sau indirect legătură cu uzina.
- Iosif Király
 
Reconstrucțiile realizate digital de Iosif Király aduc împreună în planul bidimensional al fotografiei mai multe spații, timpuri suprapuse, ceea ce dă privitorului impresia experienței a mai multor realități simultane. Momentul decisiv al fotografiei, așa cum este definit de Henri Cartier-Bresson, este pentru artist perpetuu amânat în straturi digitale, mereu în așteptarea unei alte perspective. Într-un singur colaj digital de acest fel pot intra zeci, chiar și sute de imagini, uneori realizate la distanță de câteva ore, alteori la distanță de câțiva ani. Acest timp anonimizat face parte din seria Reconstrucții, începută în anii 2000, ce include de altfel nenumărate capitole tematice în portofoliul lui Iosif Király, dintre care și cel al re-definirii muncii în relație cu condiția post-industrială românească și transformările perioadei postcomuniste.

O mare parte din imaginile prezentate în expoziția de față sunt realizate în lunile iulie-august ale acestui an, integrând o privire actuală asupra complexului industrial din Reșița. Abordarea este una ce pornește de la un instinct de documentare, parcurgând traiectorii din exteriorul uzinelor, până în pântecul furnalului, uneori desfășurate simultan pe planul lucrării. Avem astfel impresia că alunecăm când și când din arhitectura industrială, istorică a platformelor de lucru, în spații de transport, sau câmpuri de metal ce așteaptă să fie prelucrate. 

Doar focul din furnal are dinamica sa proprie, transpusă într-o lucrare video în buclă, prin care ochiul începe să distingă, cu suficientă atenție, componente în mișcare, etape de topire și de ardere, o separare temporală în simbolistica puternică a focului.

​Fabrica de confecții din Reșița este în mod similar profund conectată cu imaginarul colectiv local și aidoma complexului industrial în domeniile de construcție mașini, oțelărie, prelucrare metal, supusă fragmentării și privatizării. Dacă în cazul lui Iosif Király spațiile au o dinamică continuă, stratificată, dar parte dintr-o traiectorie exploratorie de parcă am însoți artistul în toate etapele sale de documentare, Aurora Király aduce în prim-plan o psihologie a spațiilor de lucru, în care primează prezența umană.

Conturul corpurilor croitoreselor se suprapune cu mașinile de cusut și mesele de călcat ce marchează postura de lucru. Decupajele textile ce alternează în straturi cu fotografiile de documentare se transformă în construcții abstracte, geometrizate și aproape matematice, ca un zumzet continuu al corpurilor și a mâinilor ce lucrează în tipare neobosite. Încă din 2018, artista experimentează gândirea fotografică în alte medii precum desen, sau sculpturi moi, în colaje textile cusute de mână. Selecția cadrului de lucru și a compoziției au în mod necesar de-a face cu modul în care imaginea fotografică transpune o realitate creată în primul rând de amintiri subiective. În timpul rezidentei sale artistice organizate la Kunsthalle Mulhouse (2024), o zonă cu o importantă istorie a prelucrării textilelor, Aurora Király aprofundează această transpoziție între munca rezervată de-a lungul istoriei femeilor și spațiile mentale pentru a reda o altfel de istorie vizuală. Aceasta nu mai adoptă o privire din exterior, documentară, în care imaginile istorice pun accent pe evoluția mașinilor de țesut, ci dimpotrivă, pe anduranța și comportamentul repetitiv al gesturilor umane. În mod similar, în noile serii de lucrări realizate în Reșița, Aurora Király continuă cercetarea sa cu documentarea spațiilor de lucru, a mașinilor de cusut și a texturilor de materiale lucrate acum în sistem lohn.

Ambii artiști lucrează adesea în serii de lucrări dezvoltate pe termen lung, timpul desfășurându-se în straturi: cel istoric, cel al marilor evenimente, timpul schimbărilor lente și secunda care schimbă totul. Dacă în cazul Reconstrucțiilor lui Iosif Király, privirea transversală de acum prin uzinele și furnalele Reșiței vor persista și în viitoare iterații și cercetări asupra peisajului post-industrial românesc, în cazul Aurorei Kiraly avem de-a face cu o realitate mai puțin fragmentară, dar infinit mai discretă, mai continuă și în același timp adeseori invizibilă, cea a muncii, îndeosebi a femeilor. În seriile intitulate „Femei la lucru” și „O cronologie a transformării,” realizate de artistă, imaginile sunt create prin intermediul camerei de fotografiat, dar se extind și în tehnica sa de lucru în desen, în cusături și tipare, în încercarea de a capta o solidaritate afectivă.

​De altfel, expoziția în sine este ca o fâșie temporală transversală prin Reșița de azi. Într-un schimb de corespondență cu Iosif Király, în pregătirea expoziției, artistul menționează cartea Burning with Desire [Arzând cu dorință], a istoricului de artă Geoffrey Batchen. Acesta din urmă teoretizează apariția fotografiei ca fiind condiționată mai degrabă de nevoia de deconstrucție a realității, și nu a reprezentării sale fidele. Și în cazul acestei priviri în fabricile industriale din Reșița, imaginile depășesc condițiile unei simple documentări, într-un act de memorie care lucrează continuu, împingând orașul în memoria noastră, acumulând în straturi timpurile schimbărilor.
 
Text curatoare Cristina Stoenescu